Sunt tatăl a doi băieți, Balázs, în vârstă de 11 ani, și Zalán, în vârstă de 9 ani. Munca mă determină să fiu plecat la București în prima jumătate a săptămânii, dar încerc să petrec cât mai mult timp cu ei acasă, în Satu Mare.
Sunt părinte, dar și un bun prieten pentru ei, astfel că oricând au o problemă putem discuta deschis, chiar și despre acele subicte care nu sunt de obicei discutate cu un părinte. Până acum, simt că am reușit să creez o relație puternică cu ei. Explorăm lumea împreună, fie la sfârșit de săptămână, fie în excursii și vacanțe.
Mă bucur că băieții mei mi-au moștenit pasiunea pentru sport, cred că experiențele pe care le-am trăit împreună contribuie la dezvoltarea relației noastre. Și prin sport, ei învață disciplina, gândirea și jocul de echipă, ceea ce cred că este foarte important pentru dezvoltarea personalității oricărui om. Sunt foarte bucuros că, la fel ca și pentru mine, ei pot lăsa deoparte smartphone-ul sau tableta și să aprecieze timpul pe care îl petrec în aer liber sau pentru că merg la fotbal și la antrenamente de scrimă periodic.
Nu spun că politica se împacă ușor cu viața de familie, dar fac tot posibilul să mă asigur că băieții mei nu simt nicio presiune și că timpul pe care îl petrecem împreună este despre noi.